¤3¤

Dar pasărea nu a intrat peste noi. Şi am rămas ţipând aşa secunde în şir care păreau a fi secole, până mi-am deschis larg ochii şi am clipit des. Cioara era pe jos, cu aripile întinse şi picioarele în sus. Era o imagine amuzantă, ce ne-a făcut pe toate să chicotim.
-Mai trăieşte? întrebă Katy.
-Nu ştiu.
Şi m-am îndreptat spre ea. Bonnie m-a prin de încheietură şi i-am adresat o privire întrebătoare.
-Nu te duce. Las-o să-şi revină singură.
M-am tras înapoi şi am privit cioara preţ de câteva secunde bune. Nu părea să mai dea semne de viaţă. Oare respira? Dar adevărata întrebare era: cum e posibil să te năspusteşti asupra cuiva şi să cazi direct în pragul uşii? Parcă un câmp magnetic puternic, i-ar fi zăpăcit GPS-ul instictiv şi a pus-o la pământ.
Uitându-ne speriate la biata creatură, aceasta a început să-şi mişte aripile. Probabil încerca să se ridice. Fâlfâia din ele, parcă era pe moarte, nu abia se trezea dintr-un semi atac de cord păsăresc. S-a poziţionat pe picioare şi a croncănit. Katy a tremurat şi a scos un chicot speriat. Cioara o privea fix, ochii aceia verzi ca muşchiul de copac, erau aţintiţi spre ea, explorându-i fiecare părticică a corpului. Era speriată.
-Liz? De ce se holbează la mine?
-Până aici!
M-am ridicat şi m-am dus la ea. A ridicat capul într-o parte, a croncănit tare, am închis uşile balconului şi am lăsat-o afară în faţa geamului. Am tras draperiile şi am aprins becul pentru a avea totuşi o sursă de lumină în cameră.
Mi-am adus aminte de Cappy care zgâria uşa de la dormitor să intre, şi de lătratul lui la auzul ţipetelor noastre. Eram călcată pe nervi rău detot. O cioară poate cauza atâta discomfort şi panică, şi cine ştie, poate ne-au auzit şi vecinii!
-Liz, eşti bine?
Am răsuflat nervoasă şi mi-am prins părul cu un elastic de pe birou. Mi-am şters faţa cu mâinile şi am rămas aşa câteva clipe. Eram doar nervoasă, dar da, eram bine. Nu ştiu care e toată chestia cu păsările astea, dar m-a pisat rău! Fix la uşa casei mele s-a găsit să intre şi să creeze agitaţie! Necioplita!
-Da, sunt bine.
M-am aruncat în pat cu faţa în percă. Cappy a sărit pe mine şi mi-a lins urechea. Am chicotit şi l-am mângăiat pe piept, unde îi plăcea cel mai mult.
M-am întors cu faţa spre Bonnie şi Katy. M-au privit şi apoi am început să râdem. Un râset vesel şi plin de sarcasm totodată. Ceea ce ni se întâmplase ne-a arătat cât de slabe de îngeri eram. Scena petrecută în urmă cu puţin timp era parcă scoasă dintr-un film prost de groază. Am râs cât ne-au ţinut plămânii apoi ne-am potolit.
-Ştii, chiar putea fi ceva supranatural la cioara aia. Adică ochii ăia erau aşa de ciudaţi.
-Katy, ţi-a băgat pe gât Bonnie toate chestiile ei paranormale?
-Nu, dar chiar m-a speriat.
Bonnie a încercat să pară jignită, dar tot a zâmbit.
-Fetelor, eu ştiu ce ştiu şi vă zic şi vouă. Dacă nu mă luaţi în serios e treaba voastră, dar eu chiar cred că cioara aia nu a venit întâmplător la noi având în vedere că te-ai întâlnit cu ea şi azi dimineaţă, iar căţelul tău s-a simţit ameninţat.
Am tăcut puţin, liniştea profundă făcându-ne să ne ţiuie urechiele. Chiar nu ştiam ce să mai cred. Oare chestiile paranormale aveau să existe? Traiau ascunşi printe noi persoane care se puteau transforma? Persoane rele, spirite, vampiri, vrăjitoare? Bunica obişnuia să-mi povestească despre ele ca fiind ceva real. Fiinţele supranaturale trăiau printre noi, dar nu ne dădeam seama. Încă există, iar când eram mică tindeam că cred în ele. Nu îmi era frică, pentru că bunica mă învăţa mereu că ele ne vor binele iar fiinţele rele nu ne puteau face rău dacă nu le arătam frică. Dar acum am crescut şi mai cred că tot ce zboară se mănâncă. De cioara aia, clar ne-a fost frică, într-o oarecare măsură, iar ea ne-a simţit. Poate chiar a vrut să joace un joc şi să se prefacă moartă. Dar faptul că mi-am învins frica care i-o arătasem când stăteam chircită pe jos, a derutat-o puţin. Nu am lăsat-o să acţioneze şi să îmi intre în casă.
-Ce tot gândesc aici! Nu suntem într-un film de groază!
-Liz! Iar gândeşti cu voce tare!
-Ştiu!
Chiar nu mă mai puteam concentra. Aveam impresia că sunt singură în cameră şi pot vorbi cu mine însămi. Dar asta nu însemna că sunt nebună. Nu sunt nebună, nu?
Am luat din nou o gură de aer. M-am calmat şi am revenit la discuţie ieşind din mintea mea.
-Poate cioara aia chiar era vampir transformat. spuse Bonnie.
Eu şi Katy i-am aruncat priviri piezişe şi am dat din umeri. Nu ştiam ce să credem.
-Adică, haideţi să o luăm logic. Vampirii, nu pot intra în casele fiinţelor umane decât dacă sunt invitaţi. Şi cioara aia a căzut imediat ce s-a izbit de ceva invizibil, ca un câmp de forţă magic ce a împiedicat-o să intre buluc peste noi. Ne-a creat panică şi ne-a simţit frica. Dar tu, Liz, ai înfrânt-o mergând până la ea. Piciorul tău a ieşit din prag, ceea ce însemna că avea cale liberă să te atace. Dar faptul că te-ai apropiat de ea a făcut-o să devin confuză şi te-a lăsat să o încui afară. Ştia că îţi e frică, ar nu ştia că eşti şi curajoasă.
-Stai, stai. Spui că eu eram pe cale să fiu ciupită de o cioară?
-Nu ciupită, ci să-ţi sfăşie carnea de pe picior şi să te lase într-o mini baltă de sânge.
-Bonnie, eşti de-a dreptul scârboasă. Ciorile nu sunt corbi! Nu pot sfârteca piele şi carne!
-Ba să nu ! Fac parte din aceeaşi rasă de păsări şi sunt foarte asemănătoare. Corbii sunt doar mai mari. Poate nu ai văzut, dar avea nişte gheare foarte mari şi un cioc puternic. Te-ar fi putut ataca dintr-o secundă în alta.
Am oftat. Asta m-a pus din nou pe gânduri. De ce tocmai la mine? Adică, înţeleg, Cappy a lătrat la ea şi probabil m-a urmărit până acasă pentru a-mi găsi căţelul şi să se răzbune pentru scandalul creat.Păsările se enervează repede, nu?
-Are un creier aproape inexistent! Face asta doar din instict! Nu se poate să mă fi urmărit taman pe mine pentru a mă speria. Probabil a mai fost şi pe la alte case, în curţile oamenilor sau pe stradă.
-Ba eu cred că în capul ei de pasăre se află ceva mai multă inteligenţă. Ceva supranatural şi puternic.
Am privit-o atent, iar ea mi-a zâmit.
-Okay, am terminat aici. Bonnie, proiectul tău e gata. Ne pregăteam să strângem în caz că ai uitat.Apoi am fost atacate de o cioară supranaturală care se presupune a fi un vampir sub altă formă.
Nu m-au mai contrazis dar au simţit urma de umor din glasul meu. Le-am simţit zâmbind când strângeam planşeta de pe jos. Proiectul avea să încaseze un A+ peste două zile, ceea ce mă făcea să urlu de mândrie în sinea mea. Bonnie, ce te-ai face fără noi?

-Katy, nu prea ai participat la conversaţie, am zis.
-Da, sunt încă şocată de ochii păsării ăleia aţintiţi asupra mea. Despre ce vorbeam?
-Un fim cu Brad Pitt. Nu-i aşa că actorul ăla e foarte hot? a spus Bonnie.
-Da, culmea ironiei se numeşte Interviu cu un vampir.Acţiunea se petrece în mare parte, aici, în New Orleans. O să-l difuzeze diseară pe Movies On Demand la opt şi jumătate. Aş vrea tare mult să-l văd cu voi. Putem comenta despre muşchii lui Brad şi vocea seducătoare a lui Antonio Banderas.
Eu şi Bonnie am sâsâit şi ne-am muşcat buzele.
-Perfect,atunci. Chiar vreau să-l văd. Mi-ar face mare plăcere. a spus Katy cu zâmetul pe buze.
Mă bucur că-şi revenise.
Era abia ora şapte şi încă răsfoiam programele TV . Nu era nimic bun de văzut, singura atracţie a serii fiind filmul cu vampiri. Oare Bonnie avea să pălăvrăgească despre el tot timpul având în vedere că l-a urmărit de peste zece ori. Ştia aproape toate replicile pe derost, şi aveam impresia că o să plângă la moartea lui Lestat pentru a mia oară, mai rău ca la Titanic.
Ronţăiam covrigei din ovăz când pe canalul de ştiri Fox TV apare o ştire care mi-a stârnit interesul. Crainica TV Jordan Hill, povestea: "O elevă al liceului Robert E. Lee a fost găsită fără viaţă pe marginea râului Mississippi în zona Crescent City Connection. Victima avea multiple muşcăuri pe corp, probabil atacată de câinii fără stăpân, aceasta fiind aproape scătuită de sânge. Medicii legişti încearcă să afle caua morţii dar şi cauzele atacului. Oricine a întâlnit-o pe elevă, este rugat să sune la 911 şi să dea informaţii cu privire la ea şi când a văzut-o ultima dată."
Am împietrit toate trei când am văzut chipul lui Abby pe ecran. Abby Jhonson. Colega de bancă a lui Bonnie. E la televizor. Şi e moartă.
-A-Abby?! a exclamat aceasta.